În cauza C-449/21 ("Towercast") (în prezent pe rolul Curții), Curtea Europeană de Justiție (denumită în continuare "CEJ") a fost sesizată pentru a evalua și a se pronunța cu privire la o întrebare preliminară, și anume dacă o concentrare care nu îndeplinește pragurile relevante legate de cifra de afaceri prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 139/2004 (denumit în continuare "Regulamentul privind concentrările economice") și de legislația națională privind controlul concentrărilor și, ca urmare, nu a fost supusă unei evaluări ex ante de către nicio autoritate națională sau europeană, poate fi reevaluată după finalizarea acesteia, având în vedere articolul 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "TFUE") privind abuzul de poziție dominantă.
Cu alte cuvinte, întrebarea ridicată de instanța națională (în acest caz, Curte de Apel din Paris, Franța) a deschis discuția dacă o concentrare care, la prima vedere, nici măcar nu ridică problema autorizării (prin neîndeplinirea pragurilor legale de notificare), poate declanșa o analiză ex post suplimentară bazată pe temeiul juridic privind abuzul de poziție dominantă.
Avocatul General Kokott și-a prezentat opinia în acest caz[1] și concluzia sa este că, într-adevăr, o astfel de evaluare ar putea avea loc. Argumentele aduse în această privință sunt, pe scurt, următoarele:
aplicarea dispozițiilor de drept intern sau ale Regulamentului privind concentrările economice pentru a analiza îndeplinirea cerințelor de autorizare pentru concentrări nu împiedică aplicarea articolului 102 privind abuzul de poziție dominantă ulterior concentrării, având în vedere prevalența dispozițiilor tratatului. Cu toate acestea, în măsura în care o concentrare care îndeplinește pragurile pentru notificare a fost declarată compatibilă cu piața internă, "nu ar(mai) putea fi, ca atare, calificată drept un abuz de poziție dominantă în sensul articolului 102 TFUE, cu excepția cazului în care sunt constatate comportamente ale întreprinderii respective care depășesc aceste efecte și care ar putea fi considerate drept un astfel de abuz."[2]
un control ulterior în temeiul articolului 102 TFUE poate privi numai concentrările efectuate de o întreprindere cu o poziție dominantă.[3]
legislația privind autorizarea concentrărilor stabilește o prezumție simplă potrivit căreia, în cazul în care sunt îndeplinite anumite praguri, o concentrare propusă poate ridica probleme de concurență și, prin urmare, necesită a fi analizate de către autoritățile de concurență. Cu toate acestea, lipsa atingerii unor astfel de praguri (și absența prezumției simple) nu împiedică aplicarea articolului 102 și nici autoritatea de concurență relevantă să evalueze concentrarea post-finalizare în cazul în care a avut loc un abuz de poziție dominantă.
autoritățile de concurență ar trebui să poată utiliza instrumentul pus la dispoziție de articolul 102, atunci când scopul unor astfel de achiziții este de a elimina concurenții (așa‑numitele killer acquisitions sau achiziții ucigașe - mai multe despre acest concept aici).
Cazul este încă în curs de soluționare, iar CEJ urmează să se pronunțe în această privință. Cu toate acestea, în cazul în care hotărârea Curții va urma opinia și argumentația AG Kokott, aceasta ar impune probabil o reconfigurare parțială a modului cum vor fi abordare unele achiziții, în contextul cărora pragurile de notificare nu sunt atinse:
evaluarea standard privind pragurile pentru notificare realizată înainte de semnarea vreunei înțelegeri va trebui să fie urmată de o evaluare privind potențialul abuz de poziție dominantă rezultat din concentrare. Absența unei astfel de evaluări extinse ar putea duce la consecințe negative după finalizarea M&A-ului sub formă de amenzi sau desființarea tranzacției cu efect retroactiv. În Opinia sa, AG Kokott sugerează că nu desființarea tranzacției ar putea avea loc (dată fiind prioritatea măsurilor corective comportamentale și principiul proporționalității), ci “doar” aplicarea unor amenzi;[4] iar
contractele care concretizează achizițiile (contracte de vânzare, Eng. sale purchase agreements (SPAs)) vor trebui eventual să conțină garanții privitoare la inexistența temeiurilor pentru identificarea unui abuz de poziție dominantă post-finalizare, în măsura în care constatarea unui asemenea abuz ar duce la desființarea tranzacției.
Articolul va continua pe baza deciziei CEJ.
Commentaires